ZIDIM ÎMPREUNĂ O FÂNTÂNĂ ISTORICĂ

Lipnic, Ștefan, bătălia și fântâna

În acest an, aniversăm 545 de ani de la bătălia de la Lipnic, unde Ștefan cel Mare, ilustrul domnitor al Moldovei, i-a înfrânt pe invadatorii tătari. Este singura bătălie a lui Ștefan cel Mare care a avut loc pe teritoriul actual al Republicii Moldova. Potrivit tradiției, lupta a început de la Fântâna Cadânei. Legenda spune că numele fântânei vine de la o fată frumoasă care, fiind urmărită de un turc ce încerca s-o ducă în haremul său, a sărit într-o fântână de lângă Lipnic.
Fântâna datează încă dinaintea bătăliei de la Lipnic (fiind, astfel, cel puțin din secolul XV). A fost reconstruită de câteva ori, iar în 1970 capătă statutul de monument protejat. Ultima renovare a fântânii s-a realizat în 1989. Vezi aici poze făcute de noi în Mai 2014.

This slideshow requires JavaScript.


Având în vedere că Fântâna Cadânei este în prezent într-o stare deplorabilă, am decis s-o restaurăm.

Oamenii, inițiativa și ambasadorii proiectului

Suntem un grup de tineri care am făcut, aproape toți, același liceu, avem, aproape toți, profesii diferte, dar ne unește, absolut pe toți, aceeași pasiune pentru istoria și tradițiile neamului. În 2013, ne-am dat seama că putem face lucruri frumoase cu propriile forțe. Așa că am adus în țară copia Actulului care atestă pentru prima dată existența Chișinăului.
Iar după o călătorie pe care a făcut-o prietenul nostru Marian prin părțile Lipnicului, ne-am imaginat că e pe puterile noastre să contribuim la restaurarea unui monument istoric. Am făcut planuri, am început să vorbim cu primari, autorități, cariere de piatră, arhitecți, istorici, etc.
Povestind prietenilor noștri despre proiect, ne-am bucurat să câștigăm susținători, fără de care proiectul nostru probabil nu ar fi reuțit să capete forme atât de reale:
Ion Ștefăniță, Directorul Agenției de Inspectare și Restaurare a Monumentelor – ne-a îndrumat către oamenii potriviți, ne-a încurajat și ne-a susținut, astfel ca în câteva luni să punem pe picioare tot mecanismul proiectului.
Monica Babuc, Ministrul Culturii – ne-a umplut de mândrie cu laudele pe care ni le-a adresat personal pentru inițiativa și proiectul ce ni l-am propus. Am primit și asigurarea unui suport financiar din partea Ministerului, dar și a implicării angajaților în ”muncile” de teren pe care le vom planifica.
Teodor Naval, architect ”OLD Architecture” – este cel care a acceptat să facă absolut dezinteresat dumul până la Lipnic, ca să vadă această fântână și să lucreze asupra schițelelor de restaurare, aducând proiectul la aprobarea de către toate instanțele de resort.
Valeria Suruceanu, Director ICOM Moldova. ICOM vine de la „International Council of Museums”, o prestigioasă organizație non-guvernamentală internațională care se ocupă de protejarea și promovarea patrimoniului cultural. Prin intermediul afiliatului din Moldova al ICOM au fost deschise conturile bancare, unde doritorii pot vira donațiile.
Valentina Lupulciuc, primarul satului Lipnic – a avut deschidere deplină pentru această inițiativă. Ne-a promis și implicarea primăriei în amenajarea zonei și organizarea sărbătorii de inaugurare a fântânii proaspăt restaurată.
Victor Chironda, Iulia Brad și mulți alții care au scris, desenat, sunat și donat pentru acest proiect.

Mulțumim din inimă tuturor,

noi, membrii Grupului de Inițiativă (în ordine alfabetică): Andrei Zuza, Dumitru Stratan, Ecaterina Gamurar, Irina Ghelbur, Iurie Cojocaru, Marian Chirtoacă, Natalia Munteanu, Pavel Munteanu, Simion Berzoi, Valeriu Ghelbur, Viorel Gamurar și Vlada Ciobanu.

Schițe, scopuri, abrobări

Proiectul de renovare a fântânii urmărește mai multe scopuri: să creeze o destinație istorică unică în măsură să aducă mai aproape spiritul locului și valorile naționale, să restaureze fântâna existentă potrivit cerințelor de autenticitate, să promoveze fântâna ca parte a circuitului turistic în zonă, care de asemenea include, printre altele, mori de vânt, mori de apă, biserici din lemn, conace boierești, case-muzeu și peisaje naturale, să dea un exemplu de reabilitare a monumentelor, având în vedere că monumentele în Republica Moldova sunt într-o stare de permanentă degradare și să ofere comunității posibilitatea de a se implica.
Până la lansarea campaniei de colectare a fondurilor, am reușim să pregătim schița de proiect pentru reabilitarea Fântânii Cadânei și a zonei adiacente.

This slideshow requires JavaScript.

Aceasta a fost inițial supusă dezbaterii la Consiliul Național al Monumentelor Istorice la sfârșitul lunii mai 2014. La acel moment, Consiliul a venit cu anumite recomandări pentru a se respecta cerințele de autenticitate ale amplasamentului. Am ținut cont de aceste recomandări, astfel că în iulie 2014, proiectul în forma ajustată a fost redepus la Consiliu, primind avizul pozitiv.

Costurile, căci fără ele nu se poate

Proiectul de restaurare a Fântânii Cadânei se estimează a nu depăşi 5000 de euro. O parte din aceşti bani (4000 dolari) sunt colectaţi prin intermediul platformei Indiegogo, unde pe 18 iulie a fost dat startul campaniei de colectare a fondurilor: https://www.indiegogo.com/projects/restoring-a-15th-century-well-from-moldova/x/8242289. De asemenea, doritorii pot contribui virând banii direct în conturile deschise de către ICOM Moldova la BC Eximbank Gruppo Veneto Banca SA. Detalii gasiti aici: Cum pot dona.

Fondurile colectate se vor folosi, în principal, pentru: achiziționarea materialelor de construcție pentru fântână, cruce, panou informativ și zidul de sprijin, conform schiței care e disponibilă pe pagină, prelucrarea acestor materiale, indicatoarele care vor fi instalate spre amplasament, cheltuielile de transport.

Și la final
Ținem să menționăm că proiectul este o inițiativă care, pe lângă contribuția financiară, necesită o implicare activă în vederea implementării acesteia. Atât contribuția financiară, de care este nevoie, cât și implicarea persoanelor sunt factori care vor asigura continuitatea acestui proiect și, sperăm, vor avea un impact social.

Wikipedia despre Fântana Cadânei:
https://ro.wikipedia.org/wiki/F%C3%A2nt%C3%A2na_Cad%C3%A2nei

Pagina noastră de Facebook:
https://www.facebook.com/fintinacadinei?fref=photo

Platforma de donații on-line pentru proiect:
https://www.indiegogo.com/projects/restoring-a-15th-century-well-from-moldova/x/8242289

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s