Nu știm câți sunt cei care ar dona mulți bani pentru restaurarea unei fântâni cu istorie și legendă în spate, dar am descoperit că sunt mulți cei care, donând câte puțin, ne-au dat speranța că putem să reconstruim monumentul istoric Fântâna Cadânei, mărturia vie a locurilor unde Ștefan cel Mare a învins hoardele tătare.

4000 de dolari în 23 de zile, acesta este maratonul de colectare de fonduri în care am intrat cu toții pe 18 iulie, o dată cu lansarea proiectului de restaurarea a Fântânii Cadânei din Lipnic pe platforma Indiegogo. În doar 5 zile, am trecut de zăgazul primei mii. Pe la miez de noapte, urmăream cu emoție cum crește cifra donațiilor: 31 de donatori, 1200 USD, 253 prieteni pe facebook, 30% din target îndeplinit!

Comunitatea s-a implicat, cei care au auzit mesajul nostru nu au rămas indiferenți și au dat acestui proiect șansa de a deveni un adevărat model de solidarizare a oamenilor pentru păstrarea și renovarea monumentelor istorice.

Proiectul de restaurare a Fântânii Cadânei este inițiativa unui grup de tineri din Chișinău, care a adunat până acum zeci de susținători și promotori ai ideii. Costurile de renovare se estimează a nu depăşi 5000 de euro. O parte din aceşti bani (4000 dolari) sunt colectaţi prin intermediul platformei Indiegogo. De asemenea, doritorii pot contribui virând banii direct în conturile deschise de către ICOM Moldova la BC ”Eximbank Gruppo Veneto Banca” SA.

Cu ajutorul fondurilor colectate ne propunem să achiziționăm materiale de construcție pentru fântână, cruce, panou informativ și zidul de sprijin, conform schiței, să prelucrăm aceste materiale, să realizăm și să amplasăm indicatoare turistice spre amplasament, să acoperim diverse cheltuieli de transport.

Mulțumim cu respect tuturor celor care ne susțin!

Advertisements