Au trecut mai multe luni de la ultima vizită pe care am făcut-o pe meleagurile Lipnicului, pe la Fântâna Cadânei. Așa că ne-am făcut de prin februarie planurile pentru câteva lucrări de (re)amenajare, am pregătit materialele necesare, am cumpărat copăcei, am lucrat la un design nou pentru panoul informativ de la fântână și am aștepat vremea bună pentru a ne porni la drum.

Sfârșitul lunii martie s-a lăsat cu ploi și am fost nevoiți să amânăm călătoria, iar în ajun de Florii am considerat că nu ne mai putem reține și am plecat spre Lipnic. Planurile noastre au fost următoarele: să plantăm 3 salcii în preajma complexului istoric, să punem un panou informativ nou, cu un design refăcut și dintr-un material rezistent la diverse condiții climaterice, precum și să amplasăm 2 indicatoare rutiere noi către fântână (așa cum două din indicatoarele vechi au dispărut peste iarnă). Costurile pentru aceste lucrări se încadrează în bugetul de care mai dispunem în proiect: cei 9377,9 lei rămași, de care vă spuneam aici. În ce privește bilanțurile finale, acestea vor fi pregătite și făcute publice așa cum am făcut și anterior după ce vom realiza toate planurile pe care le avem la fântănă.

Trebuie să vă spunem că Fântâna Cadânei din Lipnic este o destinație turistică plină de aventuri. Natura și oamenii locului sunt surse inepuizabile de descoperiri și emoții pozitive. Echipa care a fost la Lipnic pe 4 aprilie a avut parte de o primire călduroasă la familia Popov, brutari din sat, care s-au implicat de fiecare dată și au fost de mare ajutor. De data aceasta, familia Popov i-a ajutat pe băieți cu deplasarea cu tractorul pe dealurile plouate ale Lipnicului.

Sădirea salciilor și instalarea panoului informativ s-au ținut ba pe ploaie, ba pe soare cu ninsoare. În schimb apusul, văzut de pe colinele unde a avut loc bătălia istorică a domnitorului nostru Ștefan, a fost magnific. Iar la întoarcere, o lebădă albă a zburat de-asupra tractorului în care erau băieții. Aventuri și emoții pe care vi le dorim și vouă atunci când vizitați locuri mai puțin cunoscute, așa cum este Lipnicul din Ocnița, cu fântâna sa istorică.

Și iată cum arată noul panou informativ, design realizat prin bunăvoința biroului de arhitectură Old Architecture. Mulțumiri speciale pentru Roman Zubco.

Fantana_Cadanei_Panou_Informativ

Acestea sunt noile indicatoare rutiere:

Fantana_Cadanei_Indicator_Rutier  Fantana_Cadanei_Indicator_Rutier

Salciile care vor înverzi în fiecare an la Fântâna Cadânei:

Fantana_Cadanei_salcii

În continuare, pregătim o supriză pentru toată lumea, surpriză care sperăm să vă placă și să inspire turiștii, să viziteze nordul Moldovei. Stați pe-aproape.

Advertisements